De la Udatul fetelor de Sânjorz până la Arminden – când împodobeau porțile mari de la uliță cu prăjini lungi care aveau în vârf mănunchiuri bogat înfrunzite- nu-i vreme lungă. Numa’ șase zile. Despre aceaste zile, propun lecturii câteva frânturi din cartea profesorului universitar Liviu Lăzărescu „Mărtinești vechiul meu sat Transilvan”.
„De biserică, se leagă întâmplări și imagini vechi, pe care timpul le-a sfințit. Trasul clopotelor vara, pentru împrăștierea cohortelor de nori negri, încărcați cu „piatră”, glasul popii Remus și a cântărilor lui, rugăciunile pentru ploaie, la care după liturghia duminicală ieșea tot satul, undeva la câmp… Apoi procesiunile solemne ca din secole vechi, care înconjurau biserica în seara Vinerii Mari și simbolica închidere-deschidere a porții în noaptea de înviere – toate acestea precedate de serile Deniilor, cu ceasuri de taină petrecute în biserica aproape ascunsă de vălurile nopții, cu pâlpâiri mici și șovăitoare, cu miros bun de lumânare, cu lume putina, seri în care parcă te trăgea îngerul la rugăciune. Apoi, atâtea uspeţe, îngropăciuni și slujbe făcute cu o încredere fără greș în bunătatea Cerului, credință care îl aducea pe popa an de an la câte o sfeștanie în casa și în poiata fieştecăruia; cu acest prilej pe pereți se însemna cu lumânarea aprinsă un semn simbolic atotocrotitor: IHS (iar deasupra literei H o cruce, la mijloc).
Ieșirile din biserică la zilele marilor sărbători creștine păreau parcă uitate cortegii medievale, lumea pășind reculeasă: pe neaua imaculată, iarna, ori peste praful alburiu, vara, bărbați și femei drepți, în veșminte alb-negre, mai mult tăcând, reculeși, pășind încetișor și răspândind nu știu ce lumină.
Sărbători creștine sunt multe, poate prea multe pentru un gospodar pornit să are, să semene și să culeagă într-adevăr ceva de pe pământul lui sărac, așa cum e la noi. Păștile, Crăciunul, praznicele Maicii Domnului, Sânvăsâiul, Sântionul, Sânjorzul, Sântilie, Sâmedru, Sânmihai, Sântandrei… Cine numără sărbătorile înscrise în calendar cu cruci roșii și negre ajunge la 5o-60, acestora adăugându-se duminicile!
Datinile vin din timpuri greu de explorat. Pe ele, rămase încă în mintea mea, le înșir aici ca pe niște mărgeluțe găsite prin praful ulițelor satului,
Sfântul Gheorghe (Sânjorzul)
Sărbătoarea dedicată Marelui Mucenic Gheorghe, de la 23 aprilie, era una însemnată în străvechiul calendar popular, Sânjorzul marcând despărțirea iernii de vară – tot așa cum Sâmedrul desfrunzea pădurile, despărțind vara de iarnă. Se crede că sărbătoarea creștină a acestui Sfânt Militar are la bază o temă antică, întâlnită în China, India, Grecia etc, a eroului care salvează o anumită așezare omenească terorizată de atacurile devastatoare ale unui balaur; pe meleagurile apropiate, el ar fi devenit Cavalerul Trac, un zeu al vegetației și al vitelor de lucru.
Udatul fetelor nu se făcea la Paști, ci la Sângeorz, 24 aprilie, stil vechi, și nu cu parfum, ci cu apa din fântână sau din vale. Fata era dusă la fântână și era turnată cu găleata, sau dusă și aruncată în vale, indiferent dacă era cald sau rece. Se ascundea ea, chipurile să nu fie găsită, dar așa fel ca să nu pățească rușinea să rămână neudată. Udă leoarcă din tălpi până în creștet, zgribulită, era fericită.
Pe la noi, despre Sânjorz vorbeau mai mult vârstnicii, fiind însă prăznuit de biserică și mai ales de omonimi, care în formulele de adresare din „măi Gheorghe!” deveneau neaoșul „măi Gheo!”.
Se bătea surduca
Surduca era o minge mare cam cât cele de tenis, de azi, făcută de copii din părul vitelor. Isteți, strângeau părul rămas pe țesală, dimineața — iar vitele se țesălau măcar o dată pe zi, dimineața, îl scărmănau, îl strângeau ghemotoc, îl bătuceau cu un baț, adunându-l iar și iar, ca la sfârșit, udat cu apă, să fie strâns într-un fel de plasă; după uscare era „tare ca piatra”. Dacă te lovea o Surduca, te vedea Sfântu’!
La Mărtinești, jocul cu surduca — un soi de oină națională se înjgheba în progadia Bisericii Unite, alături, pe un mic platou liber, tocmai bun pentru asta. Se juca mai mult în postul Paştilor. Pe iarba deasă ca peria jucătorii alergau desculți, mirosea a pământ reavăn și a iarbă crudă, era senin, soarele râdea, se fugea nebunește, se râdea… Era primăvară!
Floriile
Floriile veneau o dată cu primăvara. În aer, plutea o bucurie suavă, dar nu una mare, fiindcă se știa că oameni răi urmau să-l prindă să-l răstignească pe Domnul Cristos.
La Florii, lumea aducea la biserică ramuri tinere de salcie, cu mâțișori mari, să se sfințească; duse apoi acasă, crenguțele erau aninate pe la icoane ori sub vreo grindă, să fie de leac și să poarte tuturora noroc. în pământul mormintelor, grijite, erau înfipte alte rămurele înfrunzite.
Sălciile meritau această considerație fiindcă, demult, când Maica Domnului a vrut să treacă o apă, cică una din sălciile aflate pe mal s-a aplecat facându-i pod, meritând astfel binecuvântarea Preacuratei.
În vremurile strămoșilor romani, sărbătoarea Floriilor era dedicată zeiței Flora, a florilor, numele acesta preafrumos păstrându-se și mai târziu, după ce a devenit ziua în care creștinii se închină Intrării Domnului în Ierusalim: este ultima Duminică dinaintea Paştilor.
Frumoși mai erau oamenii care plecau de la biserică, înveșmântați în alb și purtând în mâini lujeri cruzi de salcie!
Armindenul
Sărbătoarea populară de la 1 mai, al cărui nume coincide cu cel al prorocului Ieremia (din care, modificat fonetic, se pare că derivă), este prezentă la multe popoare, marcând începutul primăverii. în vechime reprezenta simbolic nașterea zeului vegetației. Potrivit obiceiului, porțile ocolurilor, dar și ușile și ferestrele caselor se împodobeau cu ramuri verzi. Prin alte pârți umblau pe la case cete de colindători care purtau crengi înverzite, primind ca răsplată ouă și alte bucate.
În satul nostru, se împodobeau porțile mari de la uliță cu prăjini lungi, care aveau în vârf mănunchiuri bogat înfrunzite. Câte un mănunchi asemănător se fixa și la ușa poieții, alcătuit uneori și din rugi țepoși de mure.
Mai târziu cârmuirea comunistă a deturnat în scopuri propagandistice străvechiul sens al zilei de 1 mai, legat de înnoirea naturii, organizând defilări, cuvântări, ieșiri la iarbă verde și la estrade încețoșate de fumul mititeilor stropiți cu belșug de bere.”
Sursa: Cartea profesorului universitar Liviu Lăzărescu „Mărtinești vechiul meu sat Transilvan”.
Avem nevoie de carti, de traditii si istorie, de oamenii care au trait vremurile si le-au scris si ne amintesc ca suntem parti din Dumnezeu (Duhul Sfant). Frumos articol!
Multumesc, Dan Orghici ! Te citesc cu placere, pentruca Orastie si imprejurimile sale sunt Leaganul si Inima Gradinii Maicii Domnului si unde Dumnezeu mi-a purtat pasii in o parte a tineretii mele. M-am nascut intr-un sat din Baraganul Brailean. Ne despart de Martinesti nu doar circa 700 km, dar si Carpatii. Si totusi jocurile copilariei mele/noastre, inclusiv „surduca”, erau identice cu cele din Martinest. Noi il numeam „inperghel”. De ce, nu stiu. La fel obiceiurile sacre ale Floriilor si Pastelui erau/sunt venerate si sarbatorite la fel. Ce inseamna asta d-le Orghici, Ai !
La Multi Ani tuturor celor Numiti astazi. Si sa fie in pace si lumina cei pe care nu-i mai avem langa noi…mare durere…mare durere…
legate de transhumanta si an agrar preluate de noile credinte. Transilvania ortodoxa de Sfantul Gheorghe se sarbatoreste Masura oilor in care satenii se aduna si isi dau oile la turma. Armindenul este la o saptmana si este intalnita la vechii celti cand pleaca turmele la munte. Udatul fetelor este preluat de la secui. Ei pun ghirlande la case cu fete. De Rusalii pe Valea Gurghiului se „ud” nevestele, simbol al rodniciei materne si implicit agrare. Acolo unde se cultiva pamantul este obiceiul de Caloian intr-o marti dupa Pasti si de Paparude pt a preveni seceta. De Caloian fetele spun: „Cum ne curg lacrimile/Sa curga si ploile/Sa creasca legumele.” De Paparude sunt udate fetele/paparudele intr-o joi dupa Pasti. Se spune:”De joi pana joi/Sa dea noua ploi.”. Se alunga seceta si se stimuleaza sa rasara graul. Inainte de a fi Sarbatoarea Invierii lui Hristos, a fost inlocuirea jertfei lui Isac cu un berbec, apoi a fost exodul. La precrestin a fost inceputul anului agrar, calculat dupa echinoctiul de primavara. La Sarmisegetuza ca si la Stonehenge este un calendar solar. Gauss ne-a lasat formula 4 aprilie+X+Y=duminica de Pasti. Se poate verifica si pe „leaturi” numai in anii bisecti apare o diferenta. Poate aceea pe care ne-a lasat-o mitul lui Zalmoxis. Dupa 4 ani a aprut. Asa cum Rusaliile corespund cu „ciclul tibetan” dupa 49 de zile are loc la ei reincarnarea la noi Pogorarea Sfantului Duh.
Frumos! Păcat de presupunerile, neadevărate, cu influența chinezească, romană sau biblică. Românii n-au fost politeiști. Floriile erau florii, era natura, nu se închinau la nici un Zeu Flora.
Totuși a surprins frumusețea vieții satului, frumusețe ce, azi, ne este băgată ca înapoiere, stat la coada vacii, necivilizat. Bietele fete nu mai sînt udate cu apă. Azi, stau pe la moluri și alte locuri drăcești unde, bietele, în lipsă de viță adevătată, sînt nevoite să-și petreacă tinerețea. Toate umblă despletite* iar femeile cu părul descoperit iar ele cred cî-i frumos.
Cîteodată mă-ntreb cum am fost lăsat (de părinți, neamuri, alți oameni) și m-am lăsat atît de prostit să nu mai gândesc cu mintea mea, să nu ma văd cu ochii mei, să nu mai aud cu urechile mele, să nu mai ascult de sufletul meu.
*Că de-ar fi moartea ca mândra,
Singur m-aș duce la ea.
Dar e moartea despletită,
Nu e ca mândra gătită…
Ești total rătăcit bre,.. Nu ai istorie, nu ai tradiție și nu știi ce să mai inventezi..In 24 de ”sînjorz” adică Sfîntul Gheorghe,. e ziua de ieșire la păstorat. Udatul fetelor e a doua zi de paști iar bradul de Mai se sărbătorește la ziua mamelor, adică in prima duminică din Mai,. Ai cel puțin tradiție de valah balcanic care nu-și cunoaște originea..Mai vezi un pic cum fac ungurii bre,. și nu mai sta căscat și crăcănat..
Repertoriul Arheologic Naţional (RAN) – localitate Mărtineşti, com. Tureni, judetul Cluj …
59808.01 Tumulii de la Mărtineşti. Grup de tumuli Preistorie.
59808.02 Situl arheologic de la Mărtineşti – Dealul Bisericii. Aşezare Preistorie, Epoca romană, Epoca migraţiilor, Epoca medievală.
59808.03 Aşezarea din epoca romană de la Mărtineşti – Sub Dealul Bisericii. Aşezare Epoca romană.
Astfel, in Mărtineşti, „Datinile vin din timpuri greu de explorat” (preistorice).
„În vremurile strămoșilor daco-romani, sărbătoarea Floriilor era dedicată zeiței Flora, a florilor, numele acesta preafrumos păstrându-se și mai târziu” …
Numele zeitei vine din mitologia Proto-Indo-Europeana PIE/3000 BC (Proto-Indo-European *bʰleh₃ōs), iar sarbatoarea (Floralia/28 aprilie – 3 mai), cea a NATURII care INFLORESTE, a fost instituita in lumea elenistica inca de prin anii 240 BC (mentionata fiind in Cartile Sibilice), zeitei fiindu-i dedicat un templu in 238 BC/in Quirinal in Roma antica. In mitologia greaca ea era o nimfa si se numea Chloris.
Printre numele de plante medicinale (cu FLORI) folosite de vechii geto-daci, nume care apar in lucrari botanice antice, precum Dioscorides’ De Materia Medica/(40-90 AD) si Pseudo-Apuleius’ si Herbarius/(124-170 AD), putem cita:
Nume stiintific – nume geto-dacic – nume in română …
Anagallis arvensis – cercer – brândușa;
Iris florentina (foetidissima) – aprous – iris;
Matricaria chamomilla – diodela – romanița;
Pimpinella anisum – salia – laura;
Rosmarinus officinalis – dracontos – rosmarin;
„În vremurile strămoșilor romani si daco-romani, sărbătoarea Floriilor era dedicată zeiței Flora, a florilor, numele acesta preafrumos păstrându-se și mai târziu” …
Numele zeitei vine din mitologia cea precrestina de tip Proto-Indo-Europeana PIE/3000 BC (Proto-Indo-European *bʰleh₃ōs), iar sarbatoarea (Floralia/28 aprilie – 3 mai), cea a NATURII care INFLORESTE, a fost instituita in lumea elenistica inca de prin anii 240 BC (mentionata fiind in Cartile Sibilice), iar zeitei fiindu-i dedicat un templu in 238 BC/in Quirinal in Roma antica. In mitologia greaca ea era o nimfa si se numea Chloris.
Posibil ca, aceasta sarbatoare romana sa fi fost si cel celebrat in Ierusalimul cel roman pe vremea lui Iisus.
Posibil ca, aceasta sarbatoare romana (Floraria/ 28 aprilie – 3 mai) sa fi fost si cea celebrata in Ierusalimul cel roman pe vremea lui Iisus (si care cadea atunci chiar in vremea pastelui evreiesc).